Doua zile la Nurnberg

... insotind Rapidul. Ce echipa frumoasa a fost, ce serioasa a devenit! Cum a stat curajoasa in fata unui Nurnberg infometat, agresiv din vestiar pina in virful tribunei, sub privirile a 40.000 de suporteri care au numarat 19 la ani de la ultima prezenta a „Clubului” in Europa! E o istorie pe care acolo am aflat-o, ca fanii lui Nurnberg se considera singurul „club” din Germania, restul (intre care se numara si „fleacuri” precum Bayern) sunt asociatii sportive, alte chestii...

Nurnberg. Intelesul unor cuvinte pe care mi le-a spus cindva un prieten, si anume ca nemtii nu isi ascund trecutul, ci dimpotriva. Doua zile la Nurnberg inseamna sa fi vazut tribuna de la care isi lansa Hitler discursurile. In fata, cimp deschis, strajuit de piloni de beton, ce delimitau atunci (geometric) careurile de fani ai nazismului. Arena e si ea acolo, pret de o tigara. In zona, un muzeu al netrebniciilor inventate de fascism si nu am retinut daca titulatura spune muzeu „al nazismului” sau „al ororilor nazismului”. Dilema lingvistica, potrivita pentru un cartier in care piata unde s-au ars primele carti poarta un nume si o inscriptie. Sa nu uiti.

Nurnberg nu isi ascunde trecutul. Nici nu are motive. Nici nu e in firea lor. In a noastra, este. Genetic. Mi-a demonstrat-o seara petrecuta acolo, intr-un restaurant romanesc, ascultind comentariul ProTV de la meciul Stelei la Praga. Din primele minute, nu am inteles – nu a fost suficient ca ProTV-ul a participat la trocul mediatic prin care l-a ridicat pe Gigi Becali la rang de brand? Nu, a trebuit sa ascultam oroarea: „A avut dreptate cine l-a cerut pe Badoi in echipa...” Putea sa ii spuna pe nume. Oricum il cunosc toti.

La desavirsirea infringerii cu Praga, ne-am risipit toti si atunci ne-am vazut bine, asa cum suntem – romani ponositi, muncitori necalificati cine stie pe unde, inraiti cronic de viata. Adunati nu fusesem decit doua ore, cit durase speranta ca acolo, cu Slavia, o sa descoperim ceva mai frumos despre titlul pasaportului nostru.

A doua zi, Rapidul lui Bergodi a facut un egal fizic cu Nurnberg, acreditind ideea ca doar un strain (care nu stie limba, nici magariile noastre) stie sa spuna vestiarului ca jocul acesta, ca orice pe fata pamintului, inseamna sa alergi cit adversarul, sa gindesti cit el, si daca este sa ai vreo sclipire, atunci este foarte bine – esti chiar competitiv. Succesul lui Bergodi este o mica minune si sunt mindru ca am trait-o. Sper sa o regasesc repede.

Fireste, la intoarcere, nimeni nu vorbea decit despre demisia lui Hagi. Vorba fundasului Sapunaru, aruncata jurnalistilor din avion (inclusiv mie): „Ati scris ceva si despre Rapid? Nu s-a mai intimplat nimic la Steaua?!!”
Ei, cum nu?